Proiectul DEFEP are ca scop implementarea unui sistem durabil și eficient de învățământ la distanță ca formă separată și independentă de învățământ în cadrul activităților din țările Parteneriatului Estic. Un sistem bine conceput de învățământ la distanță în instituțiile de învățământ superior (IIS) va aborda multe aspecte importante legate de provocările din viitor care apar în educație în condițiile schimbărilor comportamentale, personale, ideologice ale generațiilor și ale transformărilor tehnologice de pe piața muncii. În același timp, sistemul de învățământ la distanță din IIS creează toate condițiile necesare pentru implementarea principiului educației fără bariere și creează un mediu de studiu sigur în realitățile de astăzi. Sistemul existent al învățământului la distanță în IIS din Ucraina și Republica Moldova va fi îmbunătățit și reorganizat în mod cuprinzător, ținând cont de experiența universităților partenere europene. Proiectul se axează pe crearea de departamente instituționale în cadrul IIS, dezvoltarea metodelor de predare la distanță și a materialelor didactice, precum și pe formarea personalului didactic. În complex, acesta va contribui la crearea sistemică a învățământului la distanță, ca ramură separată și independentă a educației, care va dezvolta competențele profesionale și abilitățile transversale ale studenților, prin prisma necesităților pieței muncii.